Popularii europeni ar trebui să-și ceară scuze de la poporul Republicii Moldova după proiectele lor eșuate: Roșca și Filat

ppe2
Popularii Europeni comit o nouă greșeală și în loc să-și educe partenerii lor politici de la Chișinău, aceștia le fac mendrele. Pentru cei care nu cunosc cine sunt popularii europeni și cine le sunt partenerii lor politici din Republica Moldova, fac o scurtă incursiune în istorie.

Prin 2005, PPCD-ul lui Iurie Roșca, care a rămas în memoria colectivă a moldovenilor ca „Iuda”, devenea membru asociat al PPE. Și în timp ce moldovenii cunoșteau ce înseamnă marea trădare politică, popularii europeni se bucurau că partenerii lor politici de pe Bâc sunt în coaliția de guvernare și condut cu țara. Chiar dacă coaliția de guvernare de atunci era alcătuită din PPCD și PCRM, cunoscută și ca alianța „VoRoșca”. Apoi, după apusul politic al lui Roșca, PPE l-au început a susține pe Vlad Filat. Având în Parlament cel mai mare număr de deputați, funcția de Prim-ministru și controlul absolut a instituțiilor de forță din țară, dar și având susținerea totală a partenerilor săi politici europeni, același PPE, Vlad Filat a făcut prăpăd în țară. Contrabandă, șantaj, evaziune fiscală, alte multe crime economice care s-au încununat cu furtul miliardului, Filat le-a făcut sub acoperirea politică a PPE care în loc să-și certe partenerul politic pentru că a luat-o razna și duce țara la pieire, aceștia, ca și acum, îi trimiteau mesaje de susținere și-l criticau pe Plahotniuc.

Ieri, PPE-ul a transmis un mesaj PDM-ului, că vezi Doamne, dacă duce la bun sfârșit ceea ce cer majoritatea moldovenilor – modificarea sistemului electoral, ei vor face tot posibilul ca să fie suspendate careva finanțări europene. Ați înțeles? PPE nu a luat în calcul progresele economice, apreciate de Fondul Monetar Internațional, care a deblocat o nouă tranșă de bani pentru Republica Moldova, dar a luat în calcul doar bocitele Maiei Sandu, exact cum făceau pe timpul lui Roșca și Filat. Mai mult, politicienii europeni în mesajul lor au făcut trimitere la sondajul desenat pe la sediul PAS, un sondaj de 101% de altfel. Fără a menționa că absolut toate sondajele, chiar și cele mai trucate, nu pot ascunde faptul că marea majoritate a moldovenilor vor modificarea sistemului electoral, pentru că s-au săturat să fie trădați de politicieni de tipul lui Roșca și Filat.

Republica Moldova este un stat independent, iar suveranitatea aparține poporului. Dacă poporul s-a săturat să fie mințit de politicieni, dacă moldovenii s-au săturat de trădători, înseamnă că ei sunt în drept să schimbe regulile și să-și aleagă prin vot direct reprezentanții în Parlament. Pentru că așa e corect. Iar PPE în loc de mesaje populiste și intenții de șantaj, ar trebui să-și ceară scuze de la poporul Republicii Moldova pentru că au fost complicii lui Roșca, când ăsta întărea dictatura lui Voronin, apoi complicii lui Filat, când ăsta distrugea sistemul bancar al țării. Și să țină minte că vor eșua din nou, pentru că au ales să facă geopolitică cu hoți și politicieni compromiși.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s